Bun gasit tuturor.
Din ce in ce mai mult in ultimii ani o latura a airsoft-ului castiga teren si adepti peste tot in lume. Este vorba despre tirul practic airsoft, cu radacini in tirul IPSC, cel cu pistoale reale. Aici pe ASR se poate vedea un oarece interes pentru subiect, motiv pentru care am hotarat sa deschid acest topic dedicat in special tirului practic airsoft. Este vorba de tir cu pistoale de airsoft cu recul pe gaz, contra unor tinte derivate din tintele IPSC, dar adaptate la bila de 6 mm si distantele din airsoft. Cei interesati de subiect probabil stiu despre ce vorbesc, pentru ceilalti iata un link spre revista 6mm unde se prezinta fenomenul:
http://www.6mm.ro/6mm/articol/comunitat ... irsoft.php Am luat legatura cu IAPS (adresa este
http://www.airsoft-shooting.org ) si am obtinut permisiunea de a traduce regulamentul in romana, iar ei il vor posta pe site. Regulamentul poate fi descarcat de aici:
http://www.airsoft-shooting.org/IMG/pdf ... les_en.pdfCoperta versiunii in limba romana va arata asa:
http://picasaweb.google.com/nashu.airso ... 1972133138Problema este ca intregul document are 52 de pagini, iar eu nu sunt C3PO (ala care traducea instantaneu din 6 milioane de limbi in Star Wars), asa ca va solicit ajutorul la tradus, daca ideea cu promovarea tirului airsoft vi se pare interesanta, aveti timp liber si stiti engleza. O sa fie mai multe de tradus pe traseu, dar trebuie inceput de undeva, si ideea de la care am plecat este urmatoarea: daca tot incepem ceva, sa fie facut ca la carte de la bun inceput, si astfel vom putea participa la o miscare globala peste ceva timp.
Tirul practic airsoft este o latura care va ajuta airsoft-ul romanesc sa capete recunosterea meritata, va fi inca un prilej de relaxare si antrenament, si va da posibilitatea si altor categorii de varsta, sex etc sa practice acest sport.
Prin urmare propun:
1. Familiarizati-va cu subiectul in cauza.
2. Dati-va cu parerea despre fenomen.
3. Ajutati daca credeti ca merita.
Eu va multumesc pentru timpul acordat, am incercat sa fiu cat mai scurt.
Edit: Aici vor fi link-urile spre resursele legate de tirul airsoft:
International Airsoft Practical Shooting - IAPS:
http://www.airsoft-shooting.org/American Airsoft Practical Shooting - AAPS:
http://www.aaps-federation.org/Hong Kong Airsoft Shooting Assoication - HKASA:
http://www.hkasa.org/International Practical Shooting Confederation - IPSC. Parintele spiritual al IAPS. Real Firearms:
http://www.ipsc.org/Madbull Airsoft. Producator de materiale pentru tirul airsoft:
http://www.madbullairsoft.com/English/i ... 8b2f20a428----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Edit 14.07.2009
Regulament IAPS Tir Popice
Introducere
Orice practicant de tir cu arme de foc reale cunoaste tirul popice. Prima tragere in popice, recunoscuta ca atare in istorie, a fost efectuata de Richard Davis, care a demonstrat eficacitatea vestei anti-glont produsa de compania sa, impuscandu-se singur cu un pistol de calibru mare in timp ce purta vesta, apoi folosind arma pentru a curata o masa de 5 popice de bowling. Popicele de bowling sunt o tinta dinamica, daca nu le lovesti in centru au tendinta sa cada, in loc sa paraseasca masa. Odata cazute, de obicei se vor rasuci, cand vor fi lovite la capete, in loc sa paraseasca masa. Acesti factori fac ca simpla afirmatie „sa cureti masa de popice” sa fie mai greu de pus in practica.
Aceste reguli pentru tirul popice IAPS au fost scrise sa fie adaptate airsoft-ului. Acesta este primul set de reguli in folosinta ale IAPS.
Meci de Tir popice IAPS, de tip turneu Scara J, in Japonia (regulile de siguranta in cadrul acestui sport sunt atat de stricte, incat pot concura si copiii):
http://www.youtube.com/watch?v=IqrGEgpSm0oNota traducatorului: In cadrul acestei traduceri, prin arma sau pistol se intelege exclusiv replica airsoft, de tip recul pe gaz, a unui pistol real.
Regulile originale plus anexe explicative:
http://www.airsoft-shooting.org/IMG/pdf ... les_en.pdfVarianta pdf in limba romana:
http://www.airsoft-shooting.org/IMG/pdf ... les_RO.pdf-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
International Airsoft Practical Shooting
Tir popice
IAPS
Regulament
Editia 2-2007
Copyright © 2007 International Airsoft Practical Shooting
Inspirat din regulile originale International Pin Shooting Association
si International Practical Shooting Confederation
Sumar
1-Definitie
2 – Principii fondatoare
3 – Reguli de siguranta
4 – Procedurile de meci
5 – Procedurile de punctaj
5.1 – Sistemul de cronometrare
5.2 – Turneul de tip scara J
6 – Regulile meciului si formatul tragerilor
7 – Comenzile din poligon
8 – Pozitia de start
9 – Aranjarea popicelor si reguli specifice evenimentului
10 – Constructia meselor
11 – Tragerile in exterior
12 - Contestatii
13 – Codul imbracamintii
1 Definitie
Tirul popice este sportul in care se trage in popice de tip bowling (vezi anexa 1), pentru a le dobora de pe o masa, cu pistoale de airsoft, in conditii controlate, folosind comenzi si cronometrand timpul trecut. In loc de cronometrarea timpului, se poate folosi un sistem de eliminare dubla de tip turneu scara J.
2 Principii fondatoare
Toti tintasii sunt de o egala importanta pentru acest sport. Clasificarile permit o distributie echitabila a premiilor si cresterea competitivitatii tragatorului. Clasificarile se bazeaza pe diferenta dintre timpii de tragere sau pe o diagrama de tip Scara J, in poligoane recunoscute, ce folosesc standardele IAPS pentru comenzi in poligon, punctaj si aranjamentele de mese.
Conduita IAPS de Tir popice poate fi modificata de organizatorul tragerii, cluburi individuale, sau locatiile gazda pentru a se adapta la circumstantele proprii. Variatile regulilor trebuie publicate pentru informarea concurentilor inainte de inregistrarea acestora .
3 Reguli de siguranta
Siguranta este o prioritate. Acest sport trebuie sa ramana sigur si distractiv pentru toti. Conduita nesportiva a oricarui concurent poate cauza descalificarea acestuia. Tragatorii experimentati trebuie sa fie un exemplu de urmat pentru ceilalti. Trebuie mentinute cerinte de maxima siguranta atat pentru concurenti cat si pentru spectatori.
Toate pistoalele trebuie manuite intr-o maniera sigura tot timpul; acestea trebuie tinute in cutii, tocuri, sau purtate cu culata blocata in spate. NU vor exista pistoale incarcate, decat daca sunt autorizate de oficialul de poligon sau directorul meciului. Ochelarii de protectie vor fi purtati in permanenta in zonele cu restrictie. Masuri speciale pentru
tragatorii neexperimentati vor fi luate, pentru a le permite participarea. Poate fi necesar sa i se permita unui tragator experimentat sa-i insoteasca la linia de tragere, din motive de siguranta. Regulile de siguranta locale ale poligonului, zonele de manuire a pistoalelor, si regulile de siguranta ale meciului trebuie afisate. Zonele de practica, trageri in gol, si zonele cu restrictii trebuie bine marcate. Copii ale regulilor trebuie oferite atat concurentilor cat si spectatorilor.
Regulile de siguranta trebuie afisate la vedere. Instructajul de siguranta trebuie semnat de catre toti concurentii. In descrierea meciului sau pliant se vor mentiona restrictiile suplimentare de munitie sau echipament pentru concurenti.
4 Proceduri de meci
Se pot folosi proceduri variate de desfasurare a unui meci. Aceasta nu inseamna ca vor fi singurele metode ce se pot folosi. Ele pot fi modificate de personalul fiecarui meci pentru un anumit meci. Orice tratament special acordat vreunui concurent trebuie bine explicat si documentat.
Toti concurentii trebuie sa se inregistreze, sa plateasca taxele necesare, si sa semneze instruirea inainte de competitie. Se recomanda ca totii spectatorii sa semneze instructajul cu regulile, ele vor fi usor de explicat. Ochelari de protectie vor putea fi vanduti sau oferiti in acest moment.
Foi de punctaj pot fi oferite concurentilor inainte de concurs sau in momentul cand sunt chemati la linia de tragere. Concurentii trebuie sa semneze foile propii de scor dupa fiecare etapa de tir. Copii ale acestora pot fi date concurentilor dupa aceea.
Taxele se stabilesc de catre organizatori. Acestea trebuie afisate si incluse in toate materialele informative ale meciului. Daca concurentul a platit dar nu se prezinta la meci, organizatorii pot decide returnarea taxei.
Organizatorii pot alege sa modifice sau sa anuleze orice eveniment pentru motive de forta majora. Daca evenimentul se anuleaza din aceste motive, se vor returna taxele de inscriere.
Rezultatele vor fi afisate, trimise prin posta sau e-mail tuturor concurentilor inregistrati, intr-un timp rezonabil. Distributia premiilor va face parte din informarea despre eveniment. Distributia finala a premiilor va fi publicata odata cu rezultatele finale.
5 Procedurile de punctaj
5.1 Sistemul de cronometrare
Pentru departajare, punctajul este timpul in care un concurent isi curata masa de popice. Cronometrarea incepe cu un semnal de start si se incheie cand ultimul popic atinge solul sau cortina de fundal, daca nu se mentioneaza altfel in reguli. Sistemul preferat de clasificare in tirul popice IAPS foloseste cronometrarea cu doi sau trei arbitri cu cronometre digitale. Acestia vor incepe cronometrarea cand se va da semnalul de start si o vor opri cand ultimul popic loveste
solul. Se va folosi media timpilor obtinuti, in afara de cazul cand unul este evident eronat, sau
arbitrul stie ca a gresit la start/stop.
Meciurile de tir popice aprobate IAPS constau in completarea tragerilor la 6 mese. Cei mai buni 5 timpi din cele 6 trageri se vor combina in timpul total, folosit pentru a stabili castigatorul meciului. Al saselea timp se va folosi la departajare. Concursul principal poate fi accesat doar o data. Concursuri optionale pot fi facute cu cel mai bun timp la o singura masa pentru a determina castigatorul. Pentru departajare se va folosi al doilea, treilea, etc. timp al concurentilor. Anumite poligoane pot restrange numarul de incercari sau mese trase ale unui concurent.
In unele locatii se poate intampla sa nu fie posibila cronometrarea momentului de stop cand popicele ating solul. Se va folosi ca stop momentul cand ultimul paraseste masa. In tirul popice este cea mai putin dorita metoda de cronometrare.
Se pot folosi cronometre digitale pentru a masura timpul ultimului foc. Concurentul trebuie sa continue pana ce ultimul popic paraseste masa sau timpul maxim a fost atins (se aude semnalul de stop). Se iau in calcul toate focurile, chiar si cele trase dupa caderea ultimului popic.
5.2 Turneul de tip Scara J
Scara J este un sistem competitional care permite concurentilor un duel, dar ofera acestora doua tururi inainte de a pierde sau castiga prima etapa . Functioneaza corect cu grupuri de 8, 16 sau 32 de concurenti. Poate fi folosit mai putin eficient cu un numar diferit de concurenti, dar trebuie modificat, si modificarea nu mai este matematic corecta.
Doi tragatori se afla in fata meselor lor. Castigatorul fiecarui tur este cel care isi curata primul masa propie de popice. Meciul incepe cu un semnal de start si se termina cand primul tragator isi curata masa, in afara de cazurile in care se specifica altfel in regulament.
Pentru unele tururi, poate fi necesara cronometrarea, pentru a departaja concurentii (vezi anexele 4 si 5).
6 Regulile meciului si formatul tragerilor
La inregistrare concurentii vor primi foi de punctaj pentru concursurile la care s-a inscris.
In functie de procedura de punctare folosita, metoda de tir popice IAPS, de alocare a mesei preferate, permite tragatorului sa-si predea foile arbitrului de la o masa la alegerea sa, arbitrul va plasa foile in ordine si va notifica concurentul cand ii vine randul (sistemul de cronometrare), sau concurentul isi va astepta turul (turneu ScaraJ). Este responsabilitatea concurentului sa fie gata atunci cand este chemat la linia de tragere.
7 Comenzile din poligon
Comenzile din poligon la o anumita tragere trebuie sa ramana constante: "Arbitri gata", "Tragatori gata", "Arma pe sina", apoi comanda "Start". Un sunet audibil este recomandat sa dea startul tragerii. Oficialul de poligon se asigura ca poligonul este liber si da comanda "Tragatori la linie, puteti incarca". Daca linia de tragere este pregatita, oficialul de poligon da comenzile: "Arbitrii pregatiti". Arbitrii vor verifica vizual ca tragatorul este gata de incepere
si ca cronometrul lor este resetat la 0. "Tragatori gata", "Arma pe sina" Tragatorul trebuie acum sa atinga sina cu teava armei. Apoi oficialul de poligon da semnalul de start. Timpul aproximativ dintre comenzi este de 3 pana la 5 secunde.
8 Pozitia de start
Tragatorii sunt pozitionati in spatele unei bariere, care este de aproximativ 91 centimetri inaltime si la 5 metri de marginea din fata a mesei cu popice. Pozitia de start este cu arma atingand bara de start. Arma, mana, si bratul trebuie sa fie la un unghi de aproximativ 45° fata de sol. Piedica poate fi scoasa sau cocosul armat dupa cum permite oficialul de poligon. Daca un tragator trage accidental spre poligon, iar linia de foc este fierbinte, acel tragator poate continua tragerea, dar nu poate incarca acel BB. Daca in timpul comenzilor un concurent nu este gata, el/ea poate indica acest lucru arbitrului. Daca arbitrul nu opreste comenzile de start, tragatorul se va retrage si se va da restartul.
Este responsabilitatea arbitrului sa anunte oficialul de poligon ca tragatorul nu este gata.
Atata timp cat un concurent nu a tras nici un foc, el/ea va avea dreptul la restart. La semnalul de start concurentul ocheste popicele si incepe tragerea. Popicele pot fi doborate in orice ordine.
Concurentul continua sa traga pana ce ultimul popic este eliminat de pe masa. Daca trebuie tragatorul poate reincarca. Un timp maxim de 15 secunde este permis pe runda, la majoritatea meciurilor. Daca tragatorul inalta arma inainte de semnalul de start si nu intoarce teava pe bara el/ea va primi o penalizare de doua zecimi de secunda pentru acea masa.
Cand termina cu o masa concurentul poate avansa, fara comanda, catre masa urmatoare si se poate pregati. Cand termina cu mesele alocate unui tragator, oficialul de poligon va da comanda, "Slides Back – Culata inapoi". Atat Range Officer – oficialul de poligon cat si arbitrii se vor aigura ca linia de tragere este sigura. Toate pistoalele vor fi plasate pe sina cu culata blocata in spate. Daca a terminat pe acea linie, concurentul va plasa arma in toc sau geanta si
va parasi linia. Cand linia este anuntata ca sigura, arbitrii - Timers vor rearanja popicele.
9 Aranjarea popicelor si reguli specifice evenimentului
Exemple grafice de aranjarea a popicelor si dimensiuni ale meselor sunt enumerate in anexe.
O multitudine de aranjamente ale popicelor sunt possible. Regulile tirului popice IAPS recomanda ca tragerile sa se faca de la distanta de 5 metri de mese, folosind aranjamentul standard de cinci popice si punctand cele mai bune 5 din 6 mese pentru punctajul bazat pe timp. Organizatorii locali sunt incurajati sa creeze concursuri optionale, care sunt populare printre jucatori.
Designul meselor si combinatiile de popice pot varia, in functie de resursele disponibile, timp, materiale si spatiu.
Orice pistol din Diviziile oficiale de tir practic airsoft IAPS poate fi folosit. Compensatoare, dispozitive optice, paturi cu contragreutati si greutati sunt in general permise, meciurile pot fi insa diferite, asa ca verificati conditiile cu organizatorii.
Pentru aranjamentul cu 5 popice, un maxim de 8 BB pot fi incarcate in arma la start.
Tragatorii pot reincarca arma daca este nevoie. Tragatorii gasiti ca incarca mai mult de 8 BB vor fi penalizati cu timpul maxim pentru acea etapa.
10 Constructia meselor
Nu se poate fixa o constructie specifica a mesei din cauza materialelor disponibile sau a banilor necesari pentru aceste materiale. Constructia si designul meselor pentru o anumita tragere trebuie anuntate tragatorilor in momentul cand materialele sunt disponibile.
In concordanta cu aranjamentul propus al popicelor, tragatorii pot cere o schimbare a locului popicelor sau schimbarea unuia inainte de a angaja o masa. Oficialii meciului vor onora aceste cereri.
11 Tragerile in exterior
Pentru a avea cea mai buna comportare a popicelor, acestea trebuie sa fie foarte usoare.
Pentru tragerile in exterior, mesele trebuie protejate de vant.
Pentru tragerile in exterior, trebuie folosite BB biodegradabile. Va rugam alegeti BB bio de calitate, care se descompun la expunerea la soare sau apa, eventual transformandu-se in praf.
12 Contestatii
Odata ce un tragator termina de tras la o masa, nu mai poate protesta cu privire la popice sau plasarea lor pe masa. Daca un tragator are o problema, aceasta trebuie anuntata imainte de a trage la acea masa sau sir. Toate protestele la o anumita tragere trebuie tratate printr-un proces dinainte stabilit. Toate deciziile rezultate din acest proces, pentru orice tragere, sunt finale. Problemele specifice trebuie notate pentru referiri viitoare. Hotarari favorabile sau nu
trebuie inaintate la IAPS pentru analiza. Reguli si regulamente viitoare pot rezulta din acest proces. Tragatorii vor fi rugati sa semneze foile de punctaj si vor primi o copie a scorurilor la terminarea evenimentului. Tragatorul este responsabil sa-si treaca in revista scorul si sa faca orice contestatie privitoare la acuratetea scorului/timpului inainte de a parasi linia de tragere. Dupa ce tragatorii isi semneaza foile de punctaj nu mai pot face contestatie.
Tragatorii sunt responsabili sa pastreze copia foii lor de punctaj, si sa atentioneze oficialii meciului despre orice erori in afisarea rezultatelor.
13 Codul imbracamintii
Nu se vor purta haine de camuflaj, haine in stil paramilitar sau haine cu sloganuri ofensatoare. Oricine va fi gasit ca poarta astfel de haine va fi rugat sa paraseasca poligonul. Este important pentru acest sport sa ramana cu o imagine prietenoasa pentru mass-media, si sa evite posibilele controverse.





-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Edit 20.07.2009: Regulamentul pentru SPS - Steel Plate Shooting - Tirul cu placi de otel
Intro
Practicantii de tir cu arme de foc reale au auzit de Steel Challenge – Provocarea Otelului. Cu cateva exceptii, traseele de foc constau in 5 tinte de otel, fixate pe suporti, dintre care una este tinta-stop. Fiecare tragator va completa fiecare etapa de 5 ori, cei mai buni 4 timpi formand scorul. Provocarea Otelului din California a fost modificata pentru a deveni Tirul international airsoft cu tinte de otel.
Film cu real Steel Challenge IPSC California (ca sa vedeti de la ce a plecat aceasta proba):
http://www.youtube.com/watch?v=OKqHhhyXwoEsi film cu varianta airsoft de SPS (Steel plate Shooting - Tir cu tinte de otel):
http://www.youtube.com/watch?v=wTThxQUUQzwVarianta PDF a regulamentului in limba romana:
http://www.airsoft-shooting.org/IMG/pdf ... les_RO.pdf-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
International Airsoft Practical Shooting
Tirul cu tinte de otel
IAPS
Regulament
Editia 1 2008
Copyright © 2007 2008
International Airsoft Practical Shooting
Inspirat din regulile originale Steel Challenge
si Iron Plate Action Shooting
Sumar
1 Definitie
2 Informatii generale despre meci
3 Zona de siguranta a poligonului
4 Traseele de tir
5 Informarea despre traseu
6 Diviziile de pistoale
7 Tocurile
8 Munitia
9 Tintele
10 Punctajul
11 Deplasarea
12 Pozitia mainilor
13 Pozitia de start
14 Comenzile din poligon
15 Regulile de siguranta
16 Incalcarile regulilor de siguranta
17 Codul imbracamintii
18 Contestatii
1 Definitie
Concurentii trebuie sa loveasca tinte de otel, intr-o etapa predefinita, si sa incheie cu o tinta-stop. Acest tip de tir are ca scop promovarea vitezei si a preciziei, si pe deasupra, siguranta atat pentru concurenti cat si pentru spectatori, fara a limita latura distractiva.
2 Informatii generale despre meci
Acelasi pistol, acelasi toc si aceeasi pozitie a tocului trebuie folosite de-a lungul unui meci. Daca apare o problema tehnica, se poate folosi echipament similar (fabricant si model) ca inlocuitor. Daca arma sau tocul in cauza participa in cadrul unui event la o anumita divizie sau categorie, aceleasi reguli, conditii sau restrictii trebuie aplicate. Daca arma sau tocul de rezerva nu respecta aceste reguli, concurentul nu va putea concura pentru premii in categoria in care s-a inscris, dar va putea concura pentru premiile generale. Intotdeauna exista o categorie generala.
Daca survine o defectiune, se va nota scorul acelei sesiuni de tragere, iar concurentul se va putea retrage pentru reparatii sau inlocuiri, inainte de a relua traseul de tir. Nu vor exista scuze pentru defectiuni, nu se vor repeta trageri.
Concurentii trebuie sa se prezinte la linia de tragere echipati cu un numar suficient de incarcatoare si munitie, pentru a evita intarzierile inutile. Tintele ratate sau impactul insuficient pe o tinta cauzat de incarcatoare partial incarcate, sau presiune insuficienta a gazului, sunt problemele concurentului.
Cand un concurent a terminat tragerea, oficialul poligonului va chema urmatorul concurent la linie.
Exersarea scoaterii si ochirii trebuie mentinuta la minim si nu va fi permisa dupa prima serie de trageri. Treizeci (30) de secunde va fi standardul pentru pregatirea tragerii pentru fiecare serie de foc. Daca concurentul nu este pregatit intr-un timp rezonabil, oficialul poligonului va anunta "Pregatiti-va acum". Apoi concurentul are la dispozitie zece (10) secunde sa se pregateasca si sa-l anunte pe oficialul poligonului despre aceasta. Daca concurentul nu l-a anuntat pe oficialul poligonului despre faptul ca este pregatit in timpul celor 10 secunde alocate, oficialul poligonului va incepe comennzile de start. Daca concurentul nu incepe traseul de tir la auzirea semnalului de start, acesta va primi timpul maxim pentru acea serie de tragere. Va rugam sa intelegeti ca trebuie sa stabilim un echilibru intre timpul necesar concurentilor pentru a se pregati, si timpul total disponibil pentru meci. Colaborarea dumneavoastra va fi apreciata de catre organizatorii meciului si ceilalti concurenti.
Este obligatorie protejarea ochilor pentru totii concurentii si spectatorii. Persoanele observate fara ochelari de protectie for fi invitate sa paraseasca zona de tragere.
Deciziile finale se iau de catre directorul poligonului.
3 Zona de siguranta a poligonului
Organizatorii meciurilor de tir cu tinte de otel IAPS vor pune la dispozitie o zona clar marcata, care se afla la distanta de zona de concurs. Aceasta va avea o cortina de protectie care va opri o eventuala tragere accidentala.
Aceasta zona va fi cunoscuta ca "ZONA DE SIGURANTA".
Activitati permise in zona de siguranta:
● Despachetarea si introducerea pistoalelor in tocuri.
● Scoaterea pistoalelor din tocuri si impachetarea lor.
● Exersarea scoaterii si ochirii. (Concurentul se va asigura ca teava pistolului sau ramane in cadrul limitelor cortinei de protectie, in timp ce executa aceste procedee)
● Tragerea in gol. Concurentul trebuie sa-i demonstreze unui oficial de poligon ca pistolul sau este fara gaz sau munitie, inainte de a intra in zona de siguranta pentru aceasta procedura. Concurentul trebuie deasemenea sa constientizeze directia tevii, in special cand imparte zona de siguranta cu un coleg de competitie.
● Curatarea si repararea pistoalelor.
Activitati interzise in zona de siguranta:
● Incarcarea si descarcarea gazului din pistoale. Toate incarcarile si descarcarile de gaz se vor face numai pe linia de foc, sub supravegherea oficialului de poligon.
● Manuirea incarcatoarelor (pline sau goale), sau a munitiei.
● Nu se vor lasa genti sau cutii in zona de siguranta.
4 Trasee de tir
Fiecare traseu de tir va consta in cinci placi, din care una va fi "tinta-stop".
Traseele de tir recomandate de IAPS sunt prezentate in anexe externe. Puteti amenaja orice set de cinci placi cu o schita, un nume, o descriere clara si eventual numele sponsorului, daca aranjamentul este sponsorizat.
Fiecare tinta trebuie lovita cel putin odata in timpul fiecarei trageri iar o tinta aleasa ca tinta-stop trebuie lovita ultima pentru a opri cronometrarea (oprire manuala, mecanica sau electronica).
Concurentii pot trage cate focuri considera necesar pentru a completa traseul de tir.
Distanta dintre tinte si cutia desemnata pentru tragere va varia intre un minim de 2 metri si un maxim de 15 metri.
Daca nu se specifica altfel in informarea traseului, toate tintele principale pot fi angajate in orice ordine (tinta-stop este intotdeauna angajata ultima).
5 Informarea despre traseu
Toti concurentii vor fi impartiti pe echipe, fiecare echipa va fi trimisa la traseul alocat, fiecare traseu va avea propriul oficial de poligon. Fiecare echipa va primi o informare despre traseu din partea oficialului de poligon, dupa care se va aloca un timp pentru intrebari. Odata ce toata lumea e multumita, traseul va incepe.
6 Diviziile de pistoale
Orice pistol incadrat intr-una din diviziile oficiale de tir airsoft IAPS poate fi folosit pentru acest tip de tir.
In general se permite folosirea de compensatoare, lunete, dispozitive optice, contragreutati, insa regulile unor meciuri pot fi diferite, asa ca intrebati organizatorii meciurilor despre posibilitatea folosirii acestor echipamente.
Tragatorii pot concura cadrul unor divizii diferite de la un turneu la altul daca doresc. Oricum, va fi la discretia organizatorului daca va permite concurentilor sa participe sau nu de doua ori in cadrul aceluiasi turneu cu echipament pentru divizii diferite. Daca va alege sa foloseasca aceasta optiune, concurentul va trebui se termine turneul cu prima arma si apoi sa-l inceapa din nou cu echipamentul din a doua categorie.
Organizatorul are libertatea de a adauga cate categorii crede necesar (femei, seniori, super seniori, persoane cu dizabilitati, etc), dar trebuie sa le defineasca clar.
7 Tocurile
Tocurile trebuie pozitionate conform prevederilor fiecarei divizii IAPS. Tocurile trebuie sa retina arma. Tocul nu va permite expunerea tragaciului cand arma este in toc. Se accepta tragatorii fara tocuri.
8 Munitia
Nu sunt permise BB de metal sau cu vopsea, indiferent de divizie.
Pentru tragerile in exterior, in afara unui poligon de tir, trebuie folosite BB biodegradabile. Va rugam alegeti BB bio de calitate, care se descompun la actiunea apei sau a soarelui, eventual transformandu-se in praf.
9 Tintele
Tintele sunt facute din metal si au diferite dimensiuni, dar sunt fie cercuri de 10 sau 14 centrimetri diametru si dreptunghiuri de 10 X 20 centimetri. Acestea sunt apoi montate pe un suport lung, mentinut vertical de un baza potrivita, care sta pe pamant. Centrul tintei trabuie sa fie la aproximativ un metru de sol( ±2 centimetri ), exceptand aranjamentele specifice. Toate tintele sunt vopsite in alb cu exceptia tintei-stop care este galbena si va fi revopsita inainte de prima runda a fiecarui concurent daca este nevoie.
Pozitia tintelor va avea un unghi usor modificat fata de perpendiculara directiei de tragere, astfel incat sa evite un ricoseu direct spre tragator.
10 Punctajul
Timpul tau reprezinta scorul tau. Fiecare din cele patru tinte trebuie lovite in timpul fiecarei serii de tragere, iar o tinta desemnata ca tinta-stop va fi lovita ultima pentru a opri cronometrarea. Sistemele de cronometrare preferate de IAPS folosesc cronometre electronice cu sunet. Fara conectarea la tinta-stop, cronometrul se opreste la ultima lovitura care se aude pe tinta-stop. Cu conectare la tinta-stop, cronometrul se opreste la ultimul impuls primit prin mufa jack.
Fara un cronometru cu sunet, va trebui sa folositi doi sau trei arbitri cu cronometre digitale. Arbitrii vor incepe cronometrarea cand este dat semnalul de start si o vor opri cand este lovita tinta-stop. Se va lua in calcul timpul mediu in afara de cazul cand exista o eroare evidenta, sau arbitrul stie ca a gresit la start/stop.
Cele mai bune patru trageri din cinci vor conta pentru scorul total al fiecarei etape, exceptand aranjamentele speciale de tinte, care vor fi descrise si explicate.
Orice lovituri dupa timpul maxim alocat nu vor fi notate. Toate loviturile trase in tintele principale, dupa lovirea tintei-stop, vor fi notate ca ratari si se va acorda fiecareia o penalizare de 3 secunde. Timpul maxim alocat pentru fiecare tragere individuala este de 30 de secunde.
Concurentul va fi oprit si rugat sa reincarce daca a atins limita de 30 de secunde. Trei (3) secunde de penalizare procedurala se vor acorda pentru miscare inainte de semnalul de start, calcarea cu piciorul in afara pozitiei de tragere, tragerea in tinte gresite din cutiile desemnate, alte miscari gresire sau lipsa deplasarii.
Toate tragerile se vor efectua din cutii de tragere, care vor masura 1 metru X 1 metru. Greseala de pozitionare este atunci cand se trage atunci cand orice parte a corpului (picior) atinge solul in afara cutiilor de tragere. Clarificare: Un concurent nu-si poate sprijini greutatea "afara" (pe sol) din cutia de tragere in timpul tragerii, dar calcarea pe marginea cutiei nu va fi penalizata.
In cazul unei egalitati pentru locul 1 al unei etape, cel mai rapid tur al acelei etape va fi folosit pentru departajare. Daca maieste nevoie, al doilea si al treilea timp vor fi folosite pentru departajare.
Daca apare o egalitate in clasamentul general, o etapa aleasa inainte de inceput va fi cea care departajeaza.
Este raspunderea competitorilor sa verifice scorurile scrise pe foile lor de punctaj si sa le semneze la finalul tragerii. Orice intrebari despre foile de punctaj se vor adresa oficialilor de poligon. La nevoie, se poate apela la directorul poligonului.
11 Deplasarea
Pentru un aranjament cu mai multe cutii, daca concurentul trage si paraseste cutia A, apoi realizeaza ca a ratat sau a gresit secventa si se intoarce in cutia A pentru a continua tragerea, nu va fi acordata o penalizare procedurala (Tineti teava orientata spre fundalul poligonului in timpul intoargerii spre cutia A).
Orice tinta(e) lovite in ordine incorecta (A in loc de B) vor fi considerate ratari. Daca orice foc este tras dupa inceperea deplasarii in afara cutiei, se va acorda o penalizare procedurala (pentru usurinta deciziei, ambele picioare trebuie sa fie pe sol in momentul tragerii). La ajungerea in cutia B, concurentul poate incepe tragerea cand un picior este in cutie si piciorul din spate este ori in aer ori in cutie. Retineti, daca tintele sunt angajate in ordine incorecta fara a fi trase focuri de corectare, va fi acordata o penalizare procedurala, plus o ratare punctata pentru fiecare tinta lovita din pozitia gresita.
Tragatorul nu va parasi cutia initiala decat DUPA ce tintele alocate sunt angajate.
La intrarea in a doua cutie, comcurentul poate incepe angajarea tintelor cand piciorul din spate a parasit pista dintre cutii. Este alegerea tragatorului daca incep sa traga din a doua cutie in timp ce piciorul din spate este inca in aer sau este in cutie pe sol.
Daca este necesar, organizatorii pot adapta traseele pentru persoane cu dizabilitati.
12 Pozitia mainilor
Mainile trebuie tinute in "Pozitia predat", care este la nivelul umerilor, cu palmele si incheieturile vizibile in intregime din spate. Oficialul de poligon va opri numaratoarea inversa si va acorda numai ODATA un avertisment daca observa ca tragatorul tine mainile prea jos sau se ghemuieste. In caz de nesupunere, se va acorda o penalizare de 3 secunde pentru fiecare incalcare.
13 Pozitia de start
Tirul cu tinte de metal oficial IAPS are ca cerinta un toc aprobat pentru tirul airsoft, dar pentru cei care doresc sa concureze fara un toc (tragatori ocazionali, persoane cu dizabilitati), se poate permite o pozitie alternativa de start.
Pentru acei concurenti care nu au un toc, pistolul va fi plasat pe o masa. In aceasta pozitie concurentul sta la linie cu fata catre tinte, cu pistolul incarcat si indreptat spre fundalul poligonului, cu mainile in "Pozitia de predare".
Toti concurentii, in special cei care trag fara un toc, vor fi incurajati sa exerseze arta scoaterii pistolului in siguranta, acasa.
14 Comenzile din poligon
Comanda de strart va fi precedata de comenzile "Incarcati" si "Fiti gata". Dupa executarea incarcarii, tragatorul va anunta ca el/ea este gata.
Comenzile vor fi "Sunteti gata? Pregatiti!" Va exista o scurta pauza intre 2 si 5 secunde inainte de a suna semnalul de start. Orice miscare este cu desavarsire interzisa! Mainile trebuie sa ramana nemiscate dupa comanda "Pregatiti". O penalizare de 3 secunde VA FI ACORDATA pentru start prematur, miscarea mainilor sau sarituri de orice fel.
Dupa ce concurentul a terminat traseul:
● “Descarcati” concurentul trebuie sa arate oficialului de poligon pistolul cu incarcatorul scos si cu culata deschisa.
● “Pistol in toc” concurentul poate acum introduce pistolul in toc sau geanta.
NICI un pistol nu va parasi poligonul incarcat.
15 Reguli de siguranta
Poligonul este rece! Asfel incat toate pistoalele concurentilor trebuie tinute neincarcate in permanenta, cu exceptia momentului cand oficialul de poligon da comanda de incarcare. Este acceptat ca, dupa ce primul traseu a fost completat, concurentul sa ajunga, in majoritatea cazurilor, la linia de tragere cu pistolul gata incarcat, de exemplu avand gaz in pistoș de la traseul precedent. Aceasta situatie este absolut normala, cu conditia ca schimbarea incarcatorului/reincarcarea sa se faca doar la linia de tragere si numai sub supravegherea oficialului de poligon.
In orice moment din timpul unui traseu de tir in care se angajeaza tinte, incarca, descarca, sau se fac verificari sau reparatii, pistolul concurentului trebuie sa fie indreptat inspre fundalul poligonului. Daca limita celor 180 de grade dinspre cutia de tragere spre poligon este incalcata, concurentul va fi rugat sa descarce, si va fi eliminat din intregul meci. Concurentii trebuie deasemenea sa se asigure ca degetul lor este in afara aparatorii tragaciului cand se deplaseaza, reincarca, descarca si fac reparatii.
Dupa o serie de trageri, nici un concurent nu poate parasi linia pana ce nu a aratat oficialului de poligon ca pistolul propiu este descarcat. Odata ce pistolul a fost dovedit descarcat pentru oficialul de poligon, va fi plasat in cutie, toc sau geanta.
Daca pentru orice motiv pistolul nu poate fi descarcat din cauza unui mecanism blocat sau defect, concurentul trebuie sa-l informeze pe oficialul de poligon. Sub nici un motiv nu i se va permite vreunui concurent sa paraseasca linia cu un pistol incarcat. Concurentii se vor abtine sa-si manuiasca pistoalele, in afara de cazul in care sunt comandati sa o faca de catre oficialul de poligon. Daca un concurent isi scapa pistolul in timpul unui traseu de foc, nu trebuie sa-l recupereze, ci trebuie sa-i permita oficialului de poligon sa-l ridice, descarce si inspecteze.
16 Incalcarile regulilor de siguranta
Urmatoarele incalcari, una putand, iar doua vor, conduce la descalificare:
● Indreptarea unui pistol descarcat in afara poligonului (depasirea liniei de 180 de grade).
● Scaparea pe jos a unui pistol neincarcat.
● Parasirea liniei de tir cu un pistol incarcat.
● Orice foc necontrolat sau descarcare accidentala.
● Ridicarea unui pistol cazut fara incuviintarea unui oficial.
Urmatoarele incalcari vor duce la descalificarea automata din turneu.
● Indreptarea unui pistol incarcat in afara poligonului.
● Aruncarea unui pistol incarcat.
● Orice foc tras in toc sau in pamant in cadrul unei cutii de tragere.
● Manuirea nesigura a unui pistol incarcat.
● Concurenti sub influenta alcoolului sau a drogurilor.
● Orice comportament nesportiv, sau care afecteaza performanta altui concurent.
17 Codul imbracamintii
NU VOR FI PERMISE haine de camuflaj sau paramilitare, sau tricouri cu mesaje sau sloganuri controversate. Oricine gasit ca poarta aceste lucruri va fi rugat sa parasesca poligonul. Este foarte important ca acest sport sa ramana prietenos fata de mass-media si sa evite posibilele controverse.
18 Contestatii
Orice contestatie a unei anumite trageri trebuie manuita printr-un proces dinainte stabilit.
Orice decizii rezultate in urma acestui proces sunt finale. Problemele specifice trebuie notate pentru referinte viitoare. Hotararile favorabile sau nefavorabile vor fi inaintate IAPS pentru studiu. Reguli si regulamente ulterioare pot rezulta din acest proces.
Tragatorii vor fi rugati sa-si semneze foile de punctaj si vor primi o copie a acestora la finalul evenimentului. Tragatorul este responsabil sa-si verifice scorul la momentul notarii lui si sa conteste acuratetea timpului inainte de a parasi linia. Odata ce tragatorii isi semneaza foile de scor nu se mai poate protesta. Tragatorii sunt responsabili sa-si pastreze copia propie a foii de punctaj si sa anunte oficialii meciului de orice eroare in rezultatele afisate ale meciului.
Anexa 1 – Tinte aprobate
Tintele metalice trebuie sa produca un sunet puternic cand sunt lovite de la 15 metri.

Cercuri de 10 si 14 centimetri diametru

Dreptunghiuri de 10 centimetri x 20 centimetri
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------